Inceputul...(2)

03.11.2013 19:02

       Era vineri dupa-amiaza…eram oarecum suparata fiindca nu am primit niciun telefon, desi a trecut ceva timp iar castingurile nationale (regionale) erau spre sfarsite. Nu exista ora in care sa nu verific pe facebook daca au mai aparut ceva comentarii sau like-uri la poza mea de la preselectia ce avusese loc la Alba-Iulia…incepeam sa nu mai am nicio speranta, cand dintr-o data suna telefonul!!! Era A. de la agentia de modele MRA care m-a anuntat ca am fost selectata pentru castingul national. Eram in culmea fericirii!!! Imi amintesc si acum felul in care saream prin casa si chiuiam de fericire. Nu ma asteptam sa trec in etapa urmatoare de preselectii, dar in adancul sufletului imi doream extraordinar de mult sa ajung cat mai departe in acest concurs. Stiu ca unii nici macar nu realizeaza ce bucurie fac altora doar printr-un telefon si prin niste cuvinte banale. Pentru o clipa, le lumineaza intreaga existenta si le umple sufletul de bucurie. Ma simteam inconjurata de o mantie plina de energie pozitiva si ganduri placute.

         Zilele treceau una dupa alta, iar eu le numaram necontenit...asteptam sa vina ziua in care avea loc castingul national de la Cluj-Napoca...gandindu-ma daca imi va surade norocul si a doua oara. Emotiile se intensificasera de la castingul anterior, fiindca acum urmau sa fie membrii jurului: Laura Giurcanu (castigatoarea sezonul 2 NTM), Catalin Botezatu si Liviu Ionescu (pot spune ca agonia urma sa se tripleze J ). Ajunsa la Cluj, fetele au inceput sa isi faca aparitia rand pe rand. Ba mai venea una singurica, ba alta insotita de iubitul ei, unele preferand totusi formula in grup (haita) pentru ca probabil se simteau mai increzatoare in fortele proprii…eh! Fiecare cu preferintele ei…sa nu intram in detalii. Eu stateam agitata la o masa sorbind o cafea, uitandu-ma in stanga-dreapta sa vad ce “dive” isi mai fac aparitia la casting. Intamplator am mai intalnit o fata care fusese la castingul din Alba-Iulia….dupa aceea niste “asa dorite modele” care daca am fi fost in America, ele s-ar fi incadrat perfect la categoria XXL… din nou….fete care aveau potential de modele si fete care aratau de parca nici nu se uitasera vreodata in oglinda. Probabil multi vor spune ca sunt rea….ei bine, sunt doar realista…nu imi place sa visez la cai verzi pe pereti fara niciun rost. Vad realitatea asa cum e ea cu adevarat, fara malformatii sau alte schimbari imaginabile. Trebuie sa recunosc ca in acea perioada habar nu aveam cum trebuie sa fie un model…stiam doar ca ar fi bine sa fie cat mai slabut, inalt si sa se incadreze in masurile standard 90-60-90, dar cu cat am acumulat experienta pana in prezent, pot spune ca ma descurc in lumea fashion-ului.