Inceputul...
Totul a inceput spontan, pe neasteptate. Intr-o zi de vara am observat pe facebook ca cei de la A1 au facut publice locatiile castingurilor pentru sezonul 3 al emisiunii Next Top Model. Admit cu entuziasm ca inca de cand vazusem la televizor sezoanele 1 si 2, imi doream enorm de mult sa fiu si eu una dintre norocoasele participante. Credeti-ma ca nu stiu motivele pentru care nu am mers la preselectiile primelor doua sezoane…poate era teama de necunoscut…poate era varsta frageda…poate era lipsa experientei in viata de care dadeam dovada in acea perioada, sau poate pur si simplu nu stiam ce vreau sa fac. Cu toate acestea, intr-o zi mi-am luat inima in dinti si am mers la castingul care a avut loc la Alba-Iulia.
Imi amintesc si acum ca era o zi minunata de vara, soarele imi facea cu ochiul de pe bolta albastra a cerului, aerul cald imi mangaia obrajii cu dogoarea lui, totul era pe placul meu, parca purtandu-mi noroc. Dupa ce am ajuns la Casa de Cultura a orasului Alba, studiam cu vadit interes asa-zisele “concurente”, doar pentru a-mi face o simpla idée despre cele care probabil doreau o cariera in modeling. Ce pot sa spun?? Un talmes-balmes de rase si tertipuri. Blonde, brunete, roscate, satene…mai grase, mai slabe, mai frumoase, mai uratele, toate ingredientele necesare unui cocktail de “buna” calitate.
Am primit fiecare cate o fisa de inscriere pe care a trebuit sa o completam cu datele personale, inclusive marimile (bust-talie-solduri)…cele reale bineinteles, fiindca acolo oricum era o persoana din stuff care efectua “masuratorile” dominsoarelor. Eram oarecum amuzata de faptul ca unele aveau 95 de cm pe solduri, iar in fisa isi treceau cu 5 sau chiar cu 6 cm in minus.
Nu au fost foarte multe “doritoare” de titlul “NEXT TOP MODEL” in Alba- Iulia, asa ca dupa nu foarte multe asteptari, a venit si randul meu. Ma indreptam nesigura si emotionata pe un hol destul de lung care parca nu mai avea finalitate, cand iese de pe o usa din lateral, domnul Liviu Ionescu, directorul agentiei de modele MRA. M-a intampinat zambitor si binevoitor, ceea ce mi-a mai redus si mie din emotii, facandu-ma sa ma simt mai singura pe mine ca doar nu imi taia nimeni capul. Am ajuns intr-o incapere in care erau doi fotografi si o masa plina de hartii si de fisele de inscriere ale celorlalte concurente. I-am dat domnului Ionescu fisa mea de inscriere, s-a uitat peste ea, timp in care toate apele curgeau pe fruntea mea. Nu stiam ce sa fac sau ce sa nu fac, fiind primul casting la care am participat. In cele din urma, cei doi fotografi mi-au facut cateva poze standard, probabil pentru a le studia domnul Liviu dupa aceea. Mi s-a spus sa “dorm cu telefonul sub perna” in urmatoarea saptamana in cazul in care voi primi un raspuns afirmativ in urma acestui casting, sa nu cumva sa ratez apelul.
Am mers spre casa…nu pot descrie nici acum starea pe care am avut-o in acele momente. Nu era una nici placuta, dar nici una dezolanta. Era o fuziune intre cele doua pot spune…in acel moment nu realizam ce turnura poate lua viata mea in doar cateva clipe. Nu realizam schimbarile pe care le voi simti in fiecare zi, in fiecare secunda incepand cu clipa aceea; si cand spun schimbari nu ma refer doar la cele positive…ci si la cele negative. Zilele treceau, si odata cu succesiunea lor crestea si nerabdarea mea impreuna cu senzatia de curiozitate. Doream sa imi dovedesc mie ce si cat pot…sa ajung sa imi cunosc propria valoare, sa reusesc sa fac ceva bazat doar pe fortele mele proprii, nedepinzand decat de mine si atat.