Fearless attitude...

           Dupa semnarea contractelor, a trebuit sa mergem la testimoniale. Otilia plangea, fiindca nu se asteptase sa fie aleasa in urma celor intamplate si nu stia daca sa mearga mai departe sau nu. Toate am incercat sa o consolam si ii spuneam ca maine va vedea lucrurile mult mai clar si nu ar avea rost sa se pripeasca si sa ia decizii pe care mai tarziu ar fi existat posibilitatea sa le regrete.  Incepuseram deja sa legam intre noi primele relatii. Am facut cunostiinta toata concurentele, schimbam pareri, eram toate in al 9-lea cer si asteptam cu nerabdare sa inceapa cantonamentul Next Top Model Sezonul 3, plin de provocari si de locatii opulente (asa cum zicea Bote).   Urma sa revenim la Bucuresti peste o luna cu bagaje, cu pasapoarte, minorele cu procuri de la parinti pentru a putea parasi tara. Abia asteptam sa ajung in acea seara la fratele meu, sa ii anunt pe toti cei dragi ca am mers mai departe, sa sarbatorim si sa ne bucuram de oportunitatea care s-a ivit pe neasteptate pentru mine.

      17 Iulie - Inceputul

           Iata ca timpul trecuse cu nesimtire si de aceasta data…cred ca putine dintre noi au reusit sa se bucure pe deplin de vacanta de vara fiind data situatia de fata. Eram nerabdatoare sa inceapa filmarile, sa fim si noi initiate in lumea modellingului de catre oameni plini de experienta in acest domeniu si care se dovedesc niste profesori de-a dreptul exceptionali.

        Primisem instructiuni clare intr-un SMS, ca trebuie sa ne prezentam in data de 17 Iulie la Bucuresti la o anumita adresa, cu tot cu bagaje, pentru “a fi luate in primire”. Eram extrem de ingrijorata din cauza bagajelor mele. Mi-am luat o mare parte din hainele pe care le aveam acasa, inclusiv: costum de ski, cizme imblanite, caciuli, manusi, pulovere etc. pe care le lasasem in Bucuresti la fratele meu fiindca imi faceam probleme, crezand ca si asa bagajul meu e foarte foarte mare. Mult prea mare, parerea mea si ma temeam de reactia celorlalte fete . Si daca stau sa ma gandesc, nici nu era foarte practic sa car tot timpul dupa mine cateva zeci de kilograme de haine si pantofi, mai ales ca noi in concurs urma sa ne deplasam frecvent. Mi-am indesat in gentuta o caserola cu painici cu unt, un iaurt de baut, mi-am luat ramas bun de la mama sperand ca o voi putea revedea cat mai repede si astfel m-am urcat in masina fratelui meu, indreptandu-ne spre adresa care imi fusese specificata in mesaj. Era destul de devreme, in jurul orei 7 sau 8 cand am ajuns acolo. Aveam in fata o cladire portocalie, pe mai multe nivele, avand o poarta de fier si in stanga acestea un interfon. Am sunat la interfon si imi raspunsese o doamna foarte draguta si binevoitoare, care zambea tot timpul. Bineinteles ca Vlad (fratele meu) m-a ajutat cu geamantanul. Mi-am luat ramas bun si de la el cu lacrimi in ochi …stiam ca era inevitabil sa nu imi fie dor de ai mei, dar trebuia sa fiu tare si sa rezist cat se putea de mult.

             Initial am crezut ca nu vor mai fi fete ajunse atat de devreme, insa, spre fericirea mea, mai erau!!! Chiar trei!! Erau Lavinia, Andreea si Victoria. Am facut cunostiinta cu toate si m-am asezat pe un scaun in curte. Era o curte ingusta, fara iarba fiindca era cimentat pe jos, iar din loc in loc erau rasfirate niste scaune pliante. Aflasem mai tarziu ca era o cladire cu birouri. Imi amintesc si acum felul in care soseau angajatii si se uitau la noi uimiti, gen:”Si fetele astea de unde au mai aparut?! Ce e cu ele aici?” Cu drag imi amintesc de doamna care m-a intampiat la poarta; ma intreba daca doresc cafea sau apa. Era foarte foarte amabila si ii placea prezenta noastra. Incerca sa ne animeze tot timpul si ne scoata din plictiseala asteptarii.

       Lavinia era impreuna cu mama ei, fiindca veneau tocmai de la Botosani si facusera in jur de 12 ore pe drum cu trenul, la fel si Victoria, doar ca ea venise din Chisinau, probabil si cu Andreea, fiindca ambele erau din Republica Moldova. Pot spune ca prima dintre toate fetele cu care am legat o relatie, a fost Lavi. Era extrem de sociabila si zambea tot timpul. Incepuseram sa povestim si tot intr-un povestit am tinut-o pana cand ni “s-a aprins un beculet”: “ce-ar fi sa mergem la mall?”. Auzisem ca era un mall in apropierea noastra, asa ca ne-am mobilizat toate si astfel, am pornit. Intre timp au ajuns Alexandra si Otilia, deci bineinteles ca au venit si ele cu noi. Cu cat eram mai multe, cu atat era mai bine. Ni s-a spus sa nu stam foarte mult si pana la ora 11 sa ne intoarcem. Chiar daca majoritatea magazinelor din mall se deschideau la ora 10, noi am mers mai devreme, fiindca nu ne strica o mica plimbare. Si asa se spune vehement ca “mersul pe jos face piciorul frumos”.