Bamboo II

             Cu chiu cu vai, mai ramasesera cateva minute pana cand trebuia sa inceapa partea mai grea a castingului. Toata ne-am reluat pozitiile in rand, iar juriul s-a asezat pe celebrele fotolii care aveau un spatar imens, aratand totusi impetuos. Toti membrii erau elegant, imbracati la patru ace, probabil fiind si ei nerabdatori de a revedea concurentele una cate una. Eram putin mai linistita cand am vazut acel linoleum care mi-a cauzat atatea probleme la castingul de la Cluj-Napoca si care de aceasta data era foarte bine prins de podea, neavand nicio cuta sau denivelare. Singurul factor de care totusi ma temeam, erau scarile pe care trebuia sa le urc pentru a ajunge pe “catwalk”…chiar daca nu erau numeroase, erau extrem de inguste si abrupte. Nu ar fi trebuit sa constituie o dificultate daca mergeam normal…uitandu-ma jos la eventualele obstacole ce mi se puteai ivi in cale, dar ca un adevarat model de doream sa devin, privirea mea trebuie sa fie tot timpul inainte.

         Prima concurenta, avand numarul 5, a pasit pe scena. Era bulversant fiindca celelalte nu auzeam prea bine ce discuta juriul cu ea, chiar daca ne aflam in aceeasi incapere, fiind destul de spatioasa, mai tarziu sa aflam ca de abia auzeai ce vorbea juriul cu tine cand ajungeai sa fii in fata lor. Fiind un spatiu oarecum deschis, acustia era destul de proasta. La televizor oricum se auzea excellent, fiindca toti membrii juriului aveau microfoane. Dupa concurenta cu numarul 5 care era Alexandra Urs, urmam eu, cu numarul 7. Nu aveam emotii foarte mari fiindca ea a scapat destul de repede si mocnea in minte speranta de a scapa la fel de “easy” ca si ea. Ei bine, a venit randul meu…mergeam cu pasi mici dar siguri spre juriu…am trecut cu brio si de scari si m-am trezit postata in fata membrilor. Ma rugam in gandul meu “Doamne te rog sa nu ma puna sa fac ceva umilitor sau sa imi dea vreo provocare care numai in mintea lor poate sa apara!!”. Spre usurarea mea, Catalin m-a intampinat ca intotdeauna cu zambetul pe buze, avand fisa mea de participare in mana. Cum m-a vazut m-a si intrebat: “Ruxandra, pe tine te-am pus la Cluj sa bocesti sis a canti, nu?” (aoleu si eu care ma gandeam ca a si uitat. Intradevar, m-a pus sa cant cateva versuri din Ai se eu te pego dar mai mult am recitat versurile decat le-am cantat). I-am confirmat ca eu sunt aceea, la care are loc urmatorea discutie intre membrii juriului:

Mirela Vescan: Si a reusit sa boceasca?

Catalin: Asa si asa, dar nu prea.

Liviu Ionescu: Nu prea i-a iesit. Am si scris in fisa ei ca nu stie sa boceasca.

Eu: Ar trebui sa merg in Maramures la un schimb de experienta cu bocitoarele profesioniste de acolo fiindca e destul de dificil sa inveti de una singura o asa taina a bocitului.

Liviu Ionescu: Ruxandra zambeste tot timpul…

Eu: E de rau?

Mirela Vescan: Nu, nu e de rau fiindca prea putine modele stiu sa pozeze fashion in timp ce zambesc. Mie mi se pare ca Ruxandra e edgy.

Catalin Botezatu: Cu parul ce facem?? O tundem zero, nu?? Te-ai tunde la zero?

Eu: M-as tunde la zero daca as prinde un contract extrem de bine platit.

Laurent Tourette: Nu, nu e nevoie sa o tundem la zero. Cu parul se rezolva, avem ce ii face.

Catalin Botezatu: Tot tu esti cu Bon Jovi, nu? Trupa ta preferata.

Eu: Da, ascult Bon Jovi, Roxette, Nightwish, Bob Marley Bryan Adams etc.

     Dupa aceasta super discutie, domnisoara Alina Puscas m-a pus sa rad si sa tip la domnul Guido folosindu-ma de gesturi, de mimica, de tot ce e nevoie pentru a reusi. Am incercat sa rad, desi mai degraba cred ca era un ras prea malefic pentru mine J, iar apoi am tipat…eh! Tipatul nu prea mi-a iesit cum a vrut, fiind mult prea gatuit, dar decat deloc, a fost bun si el. Catalin mi-a spus sa il injur pe Guido ca in momentul cand se va televiza emisiunea, se vor pune beep-uri ca sa nu se auda limbajul meu. I-am adresat domnului Dolcci cateva replici: “I hate you!!! I don’t like you!!!”. Dupa aceea incepe iar:

 Catalin: Nici de data asta nu prea ti-a reusit.

Mirela: Macar are initiativa si isi doreste, incearca.

Eu: Am timp sa ma perfectionez si sa evoluez, doar de aceea imi doresc sa particip atat de mult la Next Top Model.

Guido Dolcci: Could you walk please?? That’s for what you said about me. (razand)

Eu: You know that it was a joke. Of course, I will walk.

Alina Puscas: Mie imi place foarte mult de ea!! Am voie sa zic “foarte mult”?

Catalin: Nu, nu ai voie.

Alina Puscas: OK!! Atunci…imi place mult de ea!

       Acestea fiind spuse, am facut un catwalk…juriul analizandu-mi mersul meu pe podium. Incercam sa imi controlez fiecare particica din corp…maini, picioare, spate, umeri, ochi, atitudinea inclusive. Din cate am observat eu, Guido a parut destul de incantat. Mi-am luat la revedere de la juriu dupa ce mi-au spus ca ne vom vedea mai tarziu, le-am multumit si m-am indreptat spre scari respirand extraordinar de usurata ca testul meu s-a terminat…deocamdata. I-am urat success urmatoarei fete si am mers spre incaperea unde erau multe multe multe canapele, sa ii spun mamei mele ca eu am terminat si cred ca a fost destul de ok.

        Insa de abia acum incepea cu adevarat partea cea mai grea: asteptarea. Se preconizase initial ca se va termina jurizarea undeva la ora 20:00, iar cand ma aflam eu in fata juriului, era abia ora 13:00 (aproximativ), deci mai aveam foarte mult de asteptat. Mult timp in care nu prea avea ce sa fac decat sa stau pe canapea, sa mananc covrigi, sa povestesc cu mama, sa ma gandesc daca voi fi aleasa sau nu si eventual sa mai trag cu urechea la ce provocari le mai supune juriul pe restul fetelor. Din fericire, incepusem sa vorbesc cu Alexandra Urs si cu Otilia Ciosa, pe care le-am indragit de cand le-am vazut. Tin sa va spun ca toate am fost in primul rand la triere si pe toate ne-a ales juriul dupa cum deja stiti. Dupa ce am mai povestit noi asa ca fetele, dupa ce ni s-au cam epuizat subiectele de discutie, oboseala incepand deja sa isi spuna cuvantul, am mers sa vedem la ce numar s-a ajuns cu jurizarea si la ce provocari au mai fost supuse fetele. Uneia i-a scris Catalin pe spate cu markerul negru: “buzele tale, doua petale” si i-a desenat o pereche mare de buze, alteia i-a pus apa in pantofi si a rugat-o sa defileze asa…cu pantofii lac de apa, inca una careia i-a rupt cateva siraguri de margele si le-a imprastiat pe podium pentru ca mai apoi sa o puna sa mearga printre/pe margele. Otilia era suparata fiindca i-a pus Catalin in fata o serie de poze cu top modele célèbre, iar era trebuia sa le spuna numele si nu prea s-a descurcat, fapt ce l-a facut pe Bote sa afirme ca ce model vrea ea sa devina daca nici pic de cultura in lumea fashion-ului nu are? Acestea fiind spuse, au afectat-o intr-o mare masura si au determinat-o sa afirme ca ea vrea sa mearga acasa, ca nu vrea sa mai ramana ca altii sa o faca de ras in fata intregii tari. Pana la urma a gasit in ea taria si forta pentru a ramane ferma pe pozitii si pentru a face fata intregii situatii. Eu am sustinut-o si o sustin si acum, avand in vedere ca la vremea aceea era novice in aceasta meserie. Avea tot timpul din lume sa acumuleze experienta necesara, sa isi faca relatii si de ce nu, sa intre in contact cu nume mari ale fashion-ului.

          Pe langa acestea, mai erau si doua basarabence pe care le-a pus sa cante melodii in reuseste. Trebuie sa recunosc ca aveau niste voci extrem de lucrare si de placute. Pe langa cele doua moldovence, era Diana Luca care in trecut participase la Romanii au Talent, emisiune difuzata de Pro Tv. Chiar daca nu a reusit sa ajunga in Mare Finala datorita talentului ei, va asigur ca are o voce spectaculoasa, a participat la o multime de concursuri musicale, a fost premiata si isi valorifica talentul si in prezent la festivaluri nationale. E plina Romania de fete talentate, insa au nevoie de cineva care sa le ajute sa ajunga acolo unde isi doresc, fiindca ca una singura e destul de dificil sa iti faci loc in tumultul lumii mondene si pline de succes, dar totodata plina de mizerii, de coruptie si de inselatorii.